Tehnicianul trupei din Gruia așteaptă o evoluție bună din partea elevilor săi, însă e convins că titlul se va juca până în ultima etapă a play-off-ului.
Goalkeeper-ul lituanian va părăsi formația din Gruia la finalul lunii iunie, însă “feroviarii” sunt convinși că înlocuitorii săi se vor ridica la același nivel.
Formația din Oltenia a devenit principala contracandidată la titlu a CFR-ului și speră să îi detroneze pe ”feroviari” de pe prima poziție din Liga 1.
Campioana ultimelor două ediții din Liga 1 este considerată princiapla favorită și în acest sezon, de către selecționerul naționalei României.
După ce s-a vorbit despre interesul mai multor formații din Premier League, fotbalistul campioanei ar putea ajunge la finalul sezonului în campionatul Italiei.
După George Țucudean, un alt jucător din ofensiva campioanei ar fi refuzat prelungirea contractului scadent la finalul stagiunii.
Universitatea Craiova s-a apropiat la 4 puncte de CFR Cluj după victoria cu FC Botoșani (2-1). Fostul antrenor al campioanei, Cristiano Bergodi, s-a declarat mulțumit de prestația noii sale echipe din partida de pe Oblemenco, dar a spus și cum trebuie să arate oltenii pentru a avea șanse reale la campionat.
LPF a inclus doi dintre fotbaliștii campioanei în echipa ideală a rundei cu numărul patru din play-off/play-out.
CFR Cluj pregătește deja strategia pentru sezonul viitor, iar primul transfer este al unui atacant originar din Ghana.
Recomandări: