Cristiano Bergodi a fost antrenorul principal al echipei CFR Cluj pe durata sezonului 2006-2007, câştigând cu echipa un loc de Cupa UEFA. Italianul e, în mod oficial, noul antrenor al Craiovei. Acesta îl înlocuiește la cârma echipei pe Corneliu Papură, care și-a dat demisia săptămâna trecută.
Conducătorii campioanei CFR Cluj pregătesc în secret mutarea acestei veri, şi anume aducerea lui Nicuşor Stanciu de la Slavia Praga din nou în România, unde a mai evoluat pentru FCSB şi Unirea Alba Iulia, dar şi pentru FC Vaslui.
Conducătorii clubului din Gruia au oferit publicului o reacție în legătură cu problemele interne cu care se confruntă “feroviarii”.
Deși era de așteptat ca lituanianul să încheie sezonul în tricoul campioanei, plecarea lui Marian Copilu din conducerea clubului din Gruia ar putea grăbi și plecarea portarului.
Fostul antrenor secund din Gruia susține că nu a plecat oficial din staff-ul campioanei, deși Dan Petrescu i-a găsit deja un înlocuitor, în persoana lui Costin Curelea.
Antrenorul principal de la CFR Cluj a decis să îi ofere locul liber din staff-ul său unui fost elev.
Antrenorul e aproape de al treilea titlu conscutiv alături de “feroviari”, iar oficialii campioanei doresc să îi prelungească șederea în Gruia.
Liga 1 s-ar putea relua în prima jumătate a lunii iunie. Echipele se pregătesc deja de reînceperea antrenamentelor în cadru organizat. Este și cazul campioanei CFR Cluj. De marți, 5 mai, jucătorii au fost chemați la stadion, unde au fost testați pentru coronavirus.
Bogdan Mara, directorul sportiv al echipei CFR Cluj, a declarat că "ne permitem, nu ne permitem, va trebui să respecte regulile".
Recomandări: