Clujenii vor putea merge, în acestă noapte, la slujba de Înviere, circulația fiind permisă fără declaraţia pe propria răspundere.
Secretarul de stat Raed Arafat, a declarat că revenirea la normalitate şi măsurile de relaxare vor putea fi luate treptat, în etape, în funcţie de rata vaccinării şi numărul persoanelor imunizate împotriva COVID-19.
Față de ultima raportare, 6.306 persoane au fost imunizate împotriva COVID-19 în județul Cluj.
În ultimele 24 de ore, 80 de persoane au fost confirmate cu COVID-19 în județul Cluj.
Încă de luni dupămasa presa a vuit despre al doilea centru drive-through din ţară deschis la Cluj-Napoca, oraşul care a avut constant cea mai mare listă de aşteptare după Bucureşti. Joi, cu două ore înainte de închidere, sufla vântul prin parcarea de la Sala Sporturilor.
CJSU Cluj a retras restricțiile impuse la sfârșit de săptămână în două comune din județ, dar le-a păstrat în alte două, care tocmai au scăpat de măsurile suplimentare din timpul săptămânii.
Polițiștii au desfășurat, miercuri, o acțiune în scopul descurajării încălcării prevederilor legale și impunerii disciplinei în trafic pe două sectoare a DN1 din Cluj.
Bărbatul care în timp ce circula, joia trecută, cu un autobuz în Cluj-Napoca fără să poarte mască, și care ar fi agresat un alt călător ce i-ar fi atras atenția asupra acestui lucru, a fost reținut de polițiști.
Mai multe localități din județul Cluj își schimbă scenariile de funcționare, începând de sâmbătă, în urma modificării situației epidemiologice.