Autonomia Ţinutului Secuiesc nu este singurul proiect ţinut la sertar, şi adoptat tacit, în una dintre camerele Parlamentului. Iniţiativa ce prevede că în unităţile administrativ-teritoriale unde cetăţeni ai minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20%, autorităţile au obligaţia de a asigura folosirea limbii minorităţii, a fost adoptată tacit de Senat. Proiectul nu a primit raport de la comisie.
Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a aprobat amânarea plății chiriilor pentru cei care întâmpină dificultăți la plată din cauza scăderii veniturilor.
Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a reacţionat la declaraţia făcută miercuri de preşedintele Klaus Iohannis după respingerea de către Senat a propunerii legislative privind autonomia Ţinutului Secuiesc, cerându-i şefului statului român să arate ''mai mult respect pentru maghiari''.
Camera Deputaţilor a solicitat vineri Ministerului Sănătăţii ca toţi parlamentarii, membrii staff-ului, jurnaliştii acreditaţi, care au avut activitate la Parlament în ultima perioadă, să fie testaţi pentru COVID-19.
Parlamentarii au adoptat legea prin care angajatorii sunt obligaţi să acorde zile libere plătite unuia dintre părinţi dacă şcolile se închid din cauza unor situaţii speciale.
Pensiile speciale pentru mai multe categorii urmează să fie eliminate, după ce Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, decizional, un proiect de lege în acest sens.
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care vizează modificarea Codului Fiscal.
Proiectul lui Eugen Teodorovici care prevede pedeapsă cu închisoarea pentru cei care nu virează la timp contribuţiile care sunt reţinute din salarii, pensii, asigurări sociale de sănătate, drepturi de autor şi alte venituri, a trecut de Senat.
Moţiunea de cenzură va fi citită, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului de joi, de la ora 10.00. Dezbaterea şi votul vor avea loc joia viitoare, tot de la 10.00.