Bărbatul în vârstă de 27 de ani este căutat după ce a plecat de la locația în care acesta lucra ca și îngrijitor de animale, din comuna Recea-Cristur, și nu s-a mai întors.
Coordonatorul CNCAV, medicul Valeriu Gheorghiță, a prezentat situația actualizată privind rata de acoperire vaccinală a populației eligibile, Capitala fiind singura cu un procent de peste 50%.
La finalul săptămânii trecute, președintele României a oferit o declarație surprinzătoare, prin care îi îndemna pe cetățeni să joace golf, un sport pe care șeful statului îl consideră accesibil.
Peste 300 de clujeni au fost depistați cu noul coronavirus, doar în ultimele 24 de ore, iar numărul internărilor este în creștere.
Clujul se află joi pe locul trei la nivel național la numărul cazurilor de COVID-19, depistate în ultimele 24 de ore.
Au mai murit trei pacienți internați la Cluj cu COVID-19, astfel că numărul morților a urcat la 1.088.
Polițiștii apelează la ajutorul clujenilor pentru găsirea unei minore în vârstă de 14 ani, din comuna Cămărașu, sat Năoiu, care a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
O firmă a unui fost cadru al armatei, cu afaceri de 12 mil. lei, a câştigat un contract de 1 miliard de lei pentru modernizarea UM Câmpia Turzii.
După inundațiile care au lovit 17 județe în vara aceasta, Guvernul a aprobat acordarea a 72,3 milioane de lei pentru Cluj, banii urmând să fie folosiţi pentru repararea mai multor obiective afectate de ploi, viituri sau alunecări de