În data de 16 octombrie, începând cu ora 19, Opera Maghiară din Cluj organizează un concert de gală in memoriam Giacomo Puccini, la aproape 90 de ani de la moartea acestuia.
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 13 - 26 octombrie, pentru toate regiunile din ţară.
Pădurea Baciu a prins viaţă în acest weekend prin cea de-a doua ediţie a festivalului de muzică electronică Mioritmic. Nu la fel de fericiţi precum tineri participanţi au fost cei care locuiesc în vecinătatea locaţiei, pentru că, după cum spun aceştia, boxele au răsunat fără întrerupere zi şi noapte.
Clujencele vor putea afla joi cum se pot feri de cancerul de col uterin în cadrul unei conferinţe susţinute la Bucureşti şi transmisă live în Cluj şi alte două oraşe din ţară.
Problema iluminatului exterior de la Cluj Arena a fost rezolvată. Instalaţia fost pornită în acest weekend, iar clujenii care s-au plimbat prin zonă odată cu lăsarea serii s-au putut bucura de iluminatul arhitectural şi de cel pietonal.
Clujul se află sus într-un top al numărului de restaurante şi al cifrei de afaceri realizate de acestea.
Zeci de meşteşugari îşi expun produsele în aceste zile în cadrul Târgului Regional pentru Artizanat şi Meşteşuguri 2014. Clujenii pot achiziţiona de la târg obiecte tradiţionale de artă, bijuterii, dar şi bunătăţi culinare precum ciocolată de casă, dulceaţă, siropuri sau preparate tradiţionale din carne de porc.
Acţiune de amploare a poliţiei rutiere la Cluj. Timp de trei zile, oamenii legii au vânat şoferii indisciplinaţi şi au acordat amenzi de peste 50.000 de lei.
Clujul a dost reprezentat la începutul acestei săptămâni la târgul de investitori internaţionali de la München, unde reprezentanţii judeţului şi ai municipiului au prezentat potenţialul investiţional al zonei. Costurile participării la evenimentul din Germania s-au ridicat la 47.000 de euro.
Recomandări: