Copreşedintele AUR, George Simion, nu este de acord cu introducerea certificatului verde la locul de muncă.
Ludovic Orban, fostul lider al PNL, spune că se va implica în campania de demitere a preşedintelui României „dacă se ajunge acolo” și a dezvăluit că a vorbit cu George Simion pe această temă.
Liderul AUR, George Simion, a vorbit pentru presa din Ungaria și s-a comparat cu prim-ministrul maghiar, Viktor Orban.
Copreşedintele Alianţei, George Simion, a anunțat că AUR va participa la alegerile parlamentare din Republica Modova, care vor avea loc în data de 11 iulie 2021.
Protestul anti restricţii în fruntea cărui as-a aflat formaţiunea politică AUR condusă de George Simion s-a transformat într-un protest anti clasa politică din România aflată la putere.
Lliderul AUR, George Simion, a spus despre ministrul Agriculturii, Adrian Oros, că este „de porc” la dezbaterea moţiunii simple din plenul Camerei Deputaţilor.
Mesajul, care cuprinde ameninţări cu moartea la adresa actriţei Maia Morgenstern, a fost trimis către Teatrul Evreiesc de Stat şi este semnat „din partea partidului AUR”.
După ce a fost la protestul din centrul Clujului, liderul AUR, George Simion, a coborât în subteran la Botuşana, sector de la mina de uraniu de la Crucea, acolo unde, în noaptea de sâmbătă spre duminică, aproximativ 100 de mineri încă mai erau blocaţi în subteran.
După protestul celor de la AUR din Cluj-Napoca, un alt protest s-a desfășurat, sâmbătă, și în București. Motivul este același: măsurile luate de autorități în vederea combaterii pandemiei cu noul coronavirus.