Preşedintele PNL Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că a dat în judecată guvernul, pentru anularea Ordonanţei 45 din 2014, care modifică legislaţia privind organizarea alegerilor prezidenţiale, arătând că aceste modificări ar duce la o fraudă electorală masivă, favorizând votul multiplu.
Guvernul României este obligat, printr-o hotărâre a Curţii de Apel Cluj-Napoca, să termine investiţiile în satul mureşean Hădăreni, stabilite în 2005 pentru perioada 2006 - 2008, conform angajamentului luat faţă de CEDO, după conflictul din 1993 din localitate în care şi-au pierdut viaţa trei romi.
Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) anunţă că 3.000 de sindicalişti din administraţia publică locală vor picheta, în 10 septembrie, sediul Guvernului, fiind nemulţumiţi de salariile mici şi urmând să facă pregătiri pentru o eventuală grevă de avertisment.
Guvernul intenţionează ca, după ce medicii vor fi scoşi din categoria funcţionarilor publici, să stabilească faptul că spitalele nu sunt instituţii bugetare în sens clasic, a declarat premierul Victor Ponta, susţinând că, astfel, spitalele vor putea avea şi alte venituri decât cele bugetare.
Şeful Secretariatului General al Guvernului este audiat luni la DNA, în dosarul deschis în urma sesizării Corpului de control al Guvernului.
Parlamentarul român a muncit în plen, în toate cele cinci luni ale sesiunii proaspăt încheiate, mult mai puţin decât lucrează, într-o singură lună, un salariat cu program standard de opt ore. Pe de altă parte, doar 30% din legile adoptate au fost iniţiative parlamentare, restul venind de la Guvern.
Persoanele fizice care deţin clădiri cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă vor plăti un impozit reprezentând până la 2% din valoarea impozabilă, iar impozitul pe maşini va fi majorat semnificativ, de două ori şi jumătate în cazul autoturismelor cu motorizări de până la 1.600 centimetri cubi.
Clujeanul Ioan Rus este soluţia PSD pentru preluarea funcţiei de ministru al Transporturilor, în locul lui Dan Şova. Rus a mai fost de două ori ministru, dar de fiecare dată la Interne.
Premierul belgian şi-a prezentat demisia după alegerile europarlamentare de duminică.
Recomandări: