"Studenții" au învins la limită, scor 1-0, Kocaelispor, echipă aflată pe locul al doilea în liga secundă din Turcia.
Ioan Ovidiu Sabău a decis să facă curățenie în lot și să renunțe la cinci dintre fotbaliștii de la prima echipă.
Principalul "studenților" nu se mai bazează, pentru a doua parte a campionatului, pe cinci fotbaliști. Aceștia nu au mai făcut deplasarea în cantonamentul din Antalya.
Alex Chipiciu (34 de ani) a recunoscut că-l preocupă cariera de antrenor, însă atunci când acesta a semnat cu ”U” Cluj în 2022, a semnat un contract valabil timp de trei sezoane.
Tehnicianul a decis să rămână la Universitatea Cluj, după ce a primit mesaje de încurajare prin care oficialii clubului și suporterii „șepcilor roșii” l-au asigurat că are parte toată încrederea și susținerea lor.
Peluza "Șepcile roșii" și-a exprimat susținerea pentru antrenor și dorința ca tehnicianul să își continue munca.
Fundașul își dorește ca antrenorul său să continue pe banca tehnică a Universității Cluj, în ciuda celor declarate la finalul derby-ului cu CFR.
Edilul rămâne un admirator al antrenorului Universității Cluj și speră ca acesta sa continue alături de "studenți".
La finalul derby-ului pierdut cu CFR Cluj, Ioan Ovidiu Sabău a dat de înțeles că se gândește la plecare și a susținut că va cere conducerii să ia în calcul căutarea unui înlocuitor.