Unul dintre jucătorii campioanei se află printre cei mai bine remunerați fotbaliști din prima ligă.
Formația din Gruia pregătește deja partea a doua a sezonului, iar prima achiziție va fi la nivelul staff-ului.
Formația pregătită de Edi Iordănescu a încheiat la egalitate ultima partidă din 2020, scor 0-0, cu una dintre principalele contracandidate la titlu.
Antrenorul campioanei consideră că oltenii nu trebuie subestimați chiar dacă au pierdut cu FCSB și invocă dorința de revanșă pentru înfrângerea din ultima etapă a sezonului trecut.
Trupa din Gruia are aproape cea mai ridicată medie de vârstă dintre cele 16 formații din prima ligă.
Cele două cluburi din fruntea Ligii 1 încearcă să transfere unul dintre jucătorii care au impresionat în prima parte a sezonului.
Cele două rivale pentru titlul din Liga 1 sunt pregătite să realizeze un schimb de jucători înaintea startului părții secunde a sezonului.
Unul dintre fotbaliștii împrumutați de campioni stârnește admirația specialiștilor prin prestațiile sale din ultimele runde ale sezonului regulat.
Un fost jucător al campioanei susține că modul în care fotbaliștii echipei din Gruia gestionează meciurile importante ar putea fi decisiv în cursa pentru trofeul Ligii 1.