Rusia îşi continuă politica agresivă: în timp ce fostul preşedinte al Rusiei scoate flăcări pe gură, autorităţile de la Moscova vor să-l aresteze pe un înalt oficial ucrainean.
Preşedintele rus Vladimir Putin a vizitat sediul grupului de trupe „Dnepr” din regiunea Herson de pe teritoriul Ucrainei, unde s-a întâlnit cu armata.
Administraţia de la Moscova a acuzat, marţi, Ucraina şi Occidentul că vor să declanşeze război civil pe teritoriul Rusiei, denunţând o serie de activităţi subversive, în timp ce armata rusă continuă bombardamentele pe teritoriul ucrainean.
Un avion de vânătoare rusesc a fost aproape de a doborî un avion de supraveghere britanic anul trecut, potrivit unui document militar american divulgat, care circulă online.
Mass-media ucraineană susține că ruşii au ajuns să fure pietre funerare din cimitire pentru a-i îngropa pe cei căzuţi în război.
Bloggerul militar rus Vladlen Tatarsky a fost ucis de o statuie care a explodat imediat ce a primit-o. Atentatul din Sankt Petersburg s-a soldat cu alţi 25 de răniţi.
Parlamentul turc a aprobat aderarea Finlandei la NATO. Turcia a fost ultima ţară membră care a ratificat protocolul de admitere a ţării în alianţă.
Șeful Cancelariei premierului, clujeanul Mircea Abrudean, conduce și Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD), care are rolul de a examina și de a aviza investițiile străine directe și investițiile noi din România.
Civilii din Zaporojie şi Kiev au trăit clipe de groază după atacuri cu drone şi rachete asupra zonelor rezidenţiale: blocuri de locuinţe în Zaporojie, respectiv un cămin la Kiev.