Deputatul PNL Cluj Sorin Moldovan era deja membru al acestei comisii de aproximativ 6 ani de zile.
Venirea generalilor americani este parte a programului CAPSTONE. În cadrul acestui program de instruire, participanții derulează și o călătorie de studii și informare, România fiind adesea aleasă ca destinație.
Printre principalele subiecte dezbătute în cadrul reuniunii, s-au numărat: viitorul Summit NATO de la Washington, sprijinul acordat Ucrainei, dar și dezvoltarea industriei de apărare a Aliaţilor NATO.
Parlamentarul clujean Sorin Moldovan anunță că a finalizat programul de educație executivă intitulat Senior Executives in National and International Security, organizat de către Harvard Kennedy School.
Deputatul liberal, care este și vicepreședinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranță națională a Parlamentului, a participat, miercuri, la exercițiul de tragere cu muniție reală a sistemului de rachete sol-aer PATRIOT.
În prag de Halloween, deputatul liberal Sorin Moldovan trage un semnal de alarmă cu privire la liderul AUR, George Simion, care ar fi costumat într-un fel de supererou, dar al cărui interes este apropierea României de Federația Rusă.
România este ținută la ușa spațiului Schengen de către Austria, iar politicienii noștri încearcă tot felul de metode pentru a-i convinge pe oficialii de la Viena să-și schimbe părerea și opțiunea de veto, însă fără succes până acum.
Mult așteptata rotativă guvernamentală, care a fost întârziată de greva din învățământ, are până la urmă loc. Votul privind învestirea noului Guvern ar urma să aibă loc joi, de la ora 12:00. Surpriza vine de la faptul că UDMR a rămas pe dinafară și nu va mai face parte din noul Executiv.
Parlamentarul clujean o critică pe senatoarea ex-AUR pentru afirmațiile acesteia în presa din Rusia în legătură cu România și războiul din Ucraina.
Un nou parlamentar clujean al PNL îi ia apărarea edilului Emil Boc în conflictul cu cei de la USR.
Recomandări: