Întâlnirea celor doi oficiali a fost dedicată dezbaterii și provocărilor pe care criza exporturilor cerealelor din Ucraina le aduce în prim plan.
Decizia referitoare la exportul de cereale și oleaginoase din Ucraina, pe teritoriul țării noastre, a fost luată de către miniștrii Agriculturii din cele două țări.
Îmi cer scuze că va abordez în felul acesta, mă numesc Dragoș Damian și lucrez la o fabrică de medicamente din Cluj-Napoca. Nu este o fabrică mare, dar suntem mândri că ne plătim toate taxele, impozitele și contribuțiile la noi în țară.
IGSU a extins aria de transmitere a mesajelor RO-ALERT pentru a preveni populaţia cu privire la pericolul căderii unor aparate de zbor de mici dimensiuni folosite de Rusia în atacurile asupra Ucrainei
Portul Constanța este curat ca lacrima. Nu a mai fost depistată nicio captură de droguri în port începând din anul 2021, conform informațiilor furnizate de Inspectoratul General de Poliție pentru G4Media.
Statele Unite ale Americii vor acorda Ucrainei 1,25 miliarde de dolari în cadrul proiectului Pace în Ucraina, derulat de Banca Mondială.
Europarlamentarul clujean a cerut prelungirea interdicției de export din Ucraina către România și către celelalte state din proximitatea graniței cu Ucraina și după 15 septembrie, cel puțin până la finalul anului.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, acuză România de provocări în regiune prin „aprinderea spiritelor în Moldova” şi susţinerea Ucrainei.
Fragmente ce pot proveni de la o dronă au fost descoperite, miercuri, de către echipajul unui elicopter IAR 330 Puma al Forţelor Aeriene Române, din Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, în zona localităţilor Nufărul şi Victoria, din judeţul Tulcea.