Tânărul mijlocaș al CFR-ului a fost convocat la prima acțiune sub comanda noului selecționer al naționalei de tineret, Florin Bratu.
Formația din Gruia a cedat, sub formă de împrumut, către clubul din capitală un jucător care a prins doar 31 de minute în actualul sezon.
Apărătorul în vârstă de 24 de ani a marcat în victoria "tricolorilor" împotriva Lichtensteinului, scor 2-0, din preliminariile Campionatului Mondial.
CFR Cluj nu mai are preşedinte Marian Copilu a plecat de la conducerea echipei. Clujenii caută acum un înlocuitor pentru el.
Campioana ultimelor patru ediții din Liga 1 ar putea rămâne fără unul dintre cei mai buni marcatori din actualul sezon.
Atacantul formației din Gruia a părăsit terenul în finalul meciului câștigat de România în fața Islandei, scor 2-0.
Noul antrenor al echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, joi, în conferinţa de presă în care a fost prezentat, că îi va fi mult mai greu decât în primul său mandat la formaţia ardeleană.
Mijlocașul în vârstă de 38 de ani s-a întors în Gruia pentru o a treia aventură la formația alături de care a câștigat 12 trofee.
Fostul președinte al formației din Gruia a fost contactat de patronul unei dintre formațiile care speră să oprească dominația clubul clujean în campionatul intern.