Transportul gratuit al elevilor către şcoli este imposibil de asigurat de companiile de transport rutier, din cauza mai multor neclarităţi din prevederile legislative emise de Guvern, în urma cărora operatorii de transport nu au certitudinea c
Licitaţia pentru manualele pentru clasa a opta nu a fost finalizată. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a dispus reevaluarea chiar şi a manualelor necontestate
Nici nu a început bine şcoala, că s-au găsit câteva zeci de persoane care să organizeze un protest împotriva purtării măștilor de protecție în școli de către elevi. "Vrem să respirăm, nu să ne mascăm", scria pe pancartele protestatarilor.
"Fiecare dintre voi veți avea ocazia să fiți un super-erou", acesta este mesajul transmis elevilor de președintele Klaus Iohannis, la începutul noului an școlar în contextul pandemiei de COVID-19.
Datele INS arată că avem mai puţin cu peste 21.000 de elevi şi studenţi înregistraţi în sistemul naţional de educaţie în anul şcolar/universitar 2019-2020, adică 3,52 milioane.
Luni începe un nou an școlar, în condiții speciale, cauzate de pandemie. În clase au fost montați separatori de plastic iar în curte s-au trasat cerculețe unde copiii să stea cuminți, izolați, în pauze.
Profesorii pun note fără să mai ceară acordul părinților, este interzisă înregistrarea cursurilor predate online, elevii primesc absențe, dacă nu participă la orele online, iar părinții pot participa la ore cu elevii minori, acestea sunt
Grupul de Comunicare Strategică prezintă, vineri, o serie de reguli şi recomandări de conduită sanitară pe care elevii trebuie să le aibă în vedere odată cu începerea anului şcolar.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a aprobat scenariile privind începerea anului școlar 2020-2021, pentru fiecare unitate de învățământ din județ.