Liberalii din Consiliul Local îl provoacă pe primarul Clujului la un pariu, convinşi fiind că cele mai importante proiecte ale municipalităţii vor rămâne la acelaşi stadiu şi în 2014. 13 proiecte ale primăriei au fost bugetate degeaba, cred liberalii.
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, anunţă pe Facebook traseele companiei de transport în comun care va opera şi în Floreşti.
Emil Boc a ironizat negocierile din USL pe marginea componenţei guvernului. "Întind posturile de vicepremier cum întinzi cârnaţii de Crăciun", a spus primarului Clujului. Acesta a comparat disputele din USL cu scandalurie în care este implicată Bianca Drăguşanu.
Pasarela pietonală din Grigorescu va fi modernizată, anunţă azi primarul Emil Boc. "Comportă riscuri pentru pietoni", spune el.
Este necinstit din partea primarului Clujului, Emil Boc, că s-a înscris în Fundația Mișcarea Populară și ar trebui să-și dea demisia din PDL, a declarat Vasile Blaga într-un interviu acordat Revistei 22.
Bezelele şi apropourile liderilor noului partid prezidenţial nu l-au convins, însă, pe primarul Clujului să candideze la alegerile prezidenţiale.
Finul lui Emil Boc, senatorul Alin Tişe, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, a aflat de la televizor că naşul său, primar în Cluj-Napoca, şi fost premier, s-a înscris în Mişcarea Populară. Tişe spune că el nu a plecat din partid pentru că "nu sunt un trădător". Emil Boc e încă membru al PDL, pentru că dacă s-ar înscrie în partidul Mişcarea Populară şi-ar pierde mandatul de primar - dar Boc s-a înscris, în schimb, în Fundaţia care poartă acelaşi nume.
Preşedintele Traian Băsescu a spus, întrebat ce îi transmite liderului PDL, Vasile Blaga, care a afirmat că Emil Boc s-a înscris "într-o fundătură", că fiecare are părerile lui, făcând apel la membrii Fundaţiei Mişcarea Populară şi ai PMP să nu atace PDL, întrucât "ar fi cea mai mare greşeală".
Preşedintele Traian Băsescu a declarat azi la Cluj că el şi fostul premier Emil Boc au fost "doi parteneri extarordinari", care au trecut prin "momente care îi leagă pentru totdeauna".