Reîncep concertele din centrul oraşului, în evenimentul "Seri de vară clujene". În acest an acestea se extind şi în Mănăştur, în zona "La terenuri".
Linia de tramvai pe traseul Piaţa Gării - Bd. Muncii este circulabilă de luni, însă cu restricţii de viteză la podul peste Nadăş, care va fi refăcut în cadrul altui proiect european.
Trei tineri actori le-au oferit momente de destindere câtorva zeci de locuitori din Mănăştur sâmbătă după-amiază, în cadrul unui spectacol de improvizaţie organizat "la terenuri".
Trei tineri, dintre care doi minori, care ar fi furat din Mănăştur şi Grigorescu nu mai puţin de opt biciclete în două luni, au fost prinşi de poliţişti. Prejudiciul a fost recuperat integral.
Chiriile pentru garsoniere în Mănăştur au scăzut cu 10 euro pe lună în ultimul an, arată o analiză a imobiliare.ro: chiriile încep de la 150 de euro, faţă de 160 de euro pe lună în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Mai multe companii, dar şi un grup de voluntari, au investit muncă şi bani în mai multe spaţii verzi din Cluj-Napoca, în total suma investită se ridică la costul unui apartament în Mănăştur.
Un urmărit naţional a fost descoperit la Cluj, ieri dimineaţa, în cartierul Mănăştur. Acesta era condamnat la închisoare pentru tâlhărie.
O clădire ponosită, cu un zid masiv, dar coşcovit şi crăpat, încoronată cu un turnuleţ de lemn, înnegrit de vreme, şi ferecată de o poartă ca de cetate.
Vârstnicii pasionaţi de şah se pot înscrie într-o competiţie de profil organizată de tinerii dintr-un partid politic, în fiecare cartier din Cluj-Napoca.