Aproximativ 430 militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații, cu 71 de mijloace tehnice, vor participa la evenimentele de 1 Decembrie organizate la Cluj-Napoca.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a prezentat graficele cu salariile angajaţilor de la stat care vor creşte de la 1 ianuarie conform Legii salarizării.
Aeronave de tip MIG 21 Lancer din dotarea Bazei Aeriene 71 din Câmpia Turzii şi trei elicoptere IAR 330 Puma Socat au survolat centrul Clujului, de Ziua Drapelului, în anul Centenarului.
Clujenii sunt invitaţi să participe miercuri, 9 mai 2018, începând cu ora 11.00, la festivitatea organizată cu prilejul aniversării Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial şi Zilei Europei.
Militarii Regimentului 317 ISR ,,Vlădeasa” au participat, recent, la mai multe activități de instruire prin parașutare, în cooperare cu militari din Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale și a Bazei 90 Transport Aerian Otopeni, pe aerodromul Bazei 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" din Câmpia Turzii.
Opt militari din Batalionul 30 Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor" din Câmpulung Muscel au fost răniţi luni, în Afganistan, după ce au fost prinşi într-un atac cu maşină capcană, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
Un exerciţiu demonstrativ inedit a avut loc, luni, în zona lacului și a casinoului din Parcul Central din Cluj-Napoca, cu ocazia aniversării „Zilei Forțelor Terestre Române”.
Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Cluj plăteşte peste 200 de pensii speciale unor beneficiari din judeţ, cea mai mai mare depăşind 28.000 de lei pe lună.
Detaşamentul AIAT din cadrul Regimentul 50 Rachete Antiaeriene Floreşti, judeţul Cluj, format din şase militari, a fost repatriat miercuri din Afganistan, unde a avut drept misiune consilierea şi acordarea de asistenţă pentru două instituţii de învăţământ militar.
Recomandări: