Avem certitudinea unui viitor preşedinte pro-Rusia la Paris, începând din mai 2017. În jurul nostru, cercul se strânge.
Președintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, a declarat că alegerile din România au "o importanță crucială pentru comunitatea maghiară", care are nevoie de o reprezentare cât mai bună în Parlamentul României pentru a-și apăra și lărgi drepturile, afirmând că sprijină UDMR în acest demers.
România, Irlanda şi Bulgaria au cele mai mici rate de taxe şi contribuţii sociale la bugetul statului ca pondere în Produsul Intern Brut (PIB), de 24,4%, 28% respectiv 29%, la polul opus aflându-se Franţa, Danemarca şi Belgia, cu peste 40%, potrivit statisticilor Eurostat aferente anului 2015.
Ponderea taxelor în Produsul Intern Brut (PIB), respectiv suma taxelor și contribuțiilor sociale ca procent din PIB, era de 40% în Uniunea Europeană (UE) în 2015.
Președintele formației din Gruia a declarat că nu se gândește la titlu după victoria cu Dinamo și afirmă că obiectivul principal al echipei rămâne clasarea pe un loc de play-off.
Banca Mondială și-a îmbunătățit semnificativ estimările privind avansul economiei românești în 2016, până la 5,1%, de la 4% cât estima în luna iunie, potrivit Raportului Economic pentru Regiunea Europa și Asia Centrală (ECA).
Daniel Prodan a încetat din viață miercuri seara, în locuința sa din Voluntari, în urma unui infarct.
Un studiu al portalului eJobs România arată care sunt aşteptările românilor în ceea ce priveşte salariul net în funcţie de gen, vârstă şi experienţă.
Naționala României a suferit, vineri seara, primul eșec din preliminariile CM 2018, după ce a fost învinsă cu 0-3 de reprezentativa Poloniei. Golurile partidei au fost înscrise de Kamil Grosicki (11) și Robert Lewandowski (83, 91 penalty).