Cu toate că s-a retras din lumea sportului în 2007, Anna Kournikova ar putea intra şi acum fără probleme într-un top al celor mai frumoase jucătoare de tenis.
Ilie Năstase a reacţionat după ce preşedintele de la Wimbledon a anunţat că, anul acesta, românul nu va primi invitaţie în loja regală şi, din punctul de vedere al Fedraţiei Britanice de Tenis, primul lider mondial este suspendat şi va fi oprit la porţile complexului de la All England.
Un fost parlamentar de Cluj, ajuns acum secretar de stat, a povestit cum a fost jignit se Ilie Năstase, dar nu s-a supărat, ci, din contră, s-a simţit onorat că a fost remarcat.
Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase, a fost suspendat provizoriu, duminică, după incidentele petrecute cu o zi în urmă, şi nu va avea acces la competiţiile ITF, inclusiv la Fed Cup, se arată într-un comunicat de presă al forului de specialitate.
Tenismena americană Serena Williams a anunţat, miercuri, că este însărcinată cu primul său copil, pe care îl are cu logodnicul său, Alexis Ohanian.
Jucătoarea română Simona Halep, locul 4 WTA, a învins-o pe croata Donna Vekici, locul 86, scor 6-4, 6-1, şi s-a calificat în turul trei la turneul de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells.
Dublul Dominic Inglot - Florin Mergea a pierdut în faţa perechii franceze Pierre-Hugues Herbert - Nicolas Mahut, iar olandezul Jean-Julien Roger şi Horia Tecău au fost învinși de australienii Marc Polmans şi Andrew Whittington.
Tenismanul spaniol s-a calificat, sâmbătă la Melbourne, în optimile de finală ale Openului Australiei, după ce s-a impus în cinci seturi în fața jucătorului german Alexander Zverev de numai 19 ani.
Jucătoarea de tenis Simona Halep (locul 4 în clasamentul mondial) a câştigat, luni, meciul cu sârboaica Jelena Jankovic.