Alexandru Cordoș, președintele interimar al organizației județene PSD Cluj, a fost printre social-democrații care n-au dorit să intre la guvernare cu rivalii liberali.
La aproximativ 150 de kilometri de municipiul Cluj-Napoca, în Munții Apuseni, iubitorii de natură și drumeții pot avea parte de o experiență de neuitat.
Alianţa pentru Unirea Românilor îl invită pe Klaus Iohannis la Alba Iulia, la evenimentele dedicate Zilei Naţionale, pentru a constata la faţa locului cât de dorit mai este de români în funcţia prezidenţială, transmite formaţiunea, într-un comunicat oficial.
Administrația din Apahida anunță restricții de circulație pe două străzi din comună, din pricina unor lucrări de asfaltare.
Noul ministru al Sănătăţii, social-democratul Alexandru Rafila, a spus că se înţelege instituţional cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Contractul de lucrări ce prevede extinderea și modernizarea sistemului automat de monitorizare și control al procesului de alimentare cu apă și canalizare-epurare din județele Cluj și Sălaj, a fost semnat, joi, 26 noiembrie 2021.
Unitățile sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj precum și cele care își desfășoară activitatea în imobile ce aparțin forului administrativ județean vor asigura permanența pe întreaga durată a sărbătorilor ce se apropie, respectiv Sfântul Andrei și Ziua Națională a României.
Administrația floreșteană are în derulare o serie de lucrări de modernizare în Luna de Sus, a transmis edilul Bogdan Pivariu.
Liberalul clujean susține că programul de guvernare este structurat în mare parte pe reformele prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență.