Untold ar urma să aducă la cea de-a şasea ediţie a festivalului formaţia de rock alternativ Coldplay, potrivit surselor ZF.
Sâmbătă, 29 februarie, scriitorul Varujan Vosganian şi-a lansat cel mai recent volum de poezii intitulat „Ei spun că mă cheamă Varujan”, publicat publicat de Editura Art.
Doi eroi foarte îndrăgiți din lumea poveștilor vor fi protagoniștii spectacolelor finalului de săptămână la Teatrul de Păpuși „Puck" din Cluj-Napoca.
Un tablou semnat de Adrian Ghenie a fost vândut, marți seara, la licitaţia de artă postbelică şi contemporană organizată la Bucureşti.
Celebrul violonist Alexandru Tomescu și ansamblul „Flauto Dolce" vor susține în 7 martie un concert caritabil în beneficiul fundației „Doina Cornea".
Actorii Rodica Mandache şi Mircea Rusu se află printre personalităţile teatrului românesc care vor fi recompensate de UNITER cu un premiu pentru întreaga activitate la gala din acest an, iar cel mai bun spectacol va fi ales dintre "Chiritz
Muzeul Etnografic a demarat în acest an două noi proiecte cu finanțare norvegiană care vor permite accesul publicului larg la două expoziții inedite.
Primăria și Editura Școala Ardeleană vor organiza luni, la Centrul Casino, de la ora 13:00, un eveniment special dedicat scriitorului Horia Bădescu, la împlinirea vârstei de 77 de ani.
Un lift din Cluj-Napoca încă scrie istorie datorită faptului că de mai bine de un secol, respectiv din anul 1910 funcționează în parametri normali, inclusiv cu câteva dintre elementele originale, care au fost păstrate de la momentu