Antrenorul campioanei consideră că echipa sa a fost dezavantajată clar de deciziile arbitrului din finalul partidei de la Berna.
Portarul campioanei României, Cristian Bălgrădean, a oferit prima declarație după ce formație clujeană a fost învinsă de Young Boys, scor 2-1.
Campioana României a pierdut calificarea în primăvara europeană, după ce a fost învinsă de Young Boys Berna, scor 2-1, gazdele reușind să înscrie de două ori în prelungiri.
Fostul selecționer consideră că fiului să i se face dreptate, iar revenirea sa în Gruia e un semn că oficialii campioanei regeretă demiterea sa în urmă cu doi ani.
Campioana României e condamnată să învingă pe terenul celor de la Young Boys Berna pentru a reuși calificarea în primăvara europeană pentru al doilea sezon consecutiv.
Campioana nu a înregistrat cazuri noi de COVID-19, la ultima testare înainte de plecarea în Elveția pentru întâlnirea din Grupa A din Europa League.
Selecționerul naționalei de tineret susține că nu au existat negocieri între el și formația din Gruia, după plecarea lui Dan Petrescu.
Partida decisivă pentru calificarea în primăvara europeană, dintre campioanele României și Elveției va fi oficiată la centru de Benoit Bastien.
Fostul antrenor al campioanei CFR a primit distincția într-o ceremonie care a avut loc la sediul Consiliului Județean.