Ultima zi a anului 2021 a fost și ultima zi petrecută de doctorul Lucian Fodor la Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca, unde a lucrat vreme de 15 ani și a fost șeful Compartimentului de Chirurgie Plastică și Reconstructivă.
Lucian Fodor, șeful Compartimentului de Chirurgie Plastică și Reconstructivă din cadrul Spitalului Județean Cluj, a decis să demisioneze din cauza presiunilor și a neregulilor.
Se pare că votul pentru studiul de fezabilitate al metroului, care a fost aprobat de Consiliile Locale din Cluj-Napoca și Florești, în urmă cu două zile, a creat nemulțumiri în rândul organizației USR Cluj.
Ludovic Orban și-a anunțat, marți dimineața, în plenul Parlamentului demisia din grupul parlamentar al PNL.
Fostul lider al liberalilor, Ludovic Orban, nu este de acord cu propunerea de premier în persoana lui Nicolae Ciucă și săptămâna viitoare va demisiona din grupul parlamentar al PNL.
Ministrul demisionar al Agriculturii, Adrian Oros, unul dintre susţinătorii lui Ludovic Orban, îşi retrage demisia, declarând că este oricum pentru o perioadă scurtă şi că fermierii nu trebuie să fie afectaţi de criza politică.
Președintele clubului clujean a demontat informațiile conform cărora ar fi renunțat la poziția sa din conducerea echipei, însă a dezvăluit că plecarea sa ar putea avea loc în viitorul apropiat.
Premierul Florin Cîțu a declarat, joi, că nu își va da demisia, astfel infirmând informațiile privind o posibilă depunere a mandatului său în ziua de luni. Cîțu spune de asemenea că nici PSD, nici liderul social-democ
Ludovic Orban şi-a trimis, luni, demisia de la Camera Deputaţilor la sediul PNL, potrivit unor surse liberale.