Postul de arhitect șef al municipiului Aiud, județul Alba, a fost ocupat de o tânără din Florești, după șapte ani în care s-au organizat nu mai puțin de 15 concursuri.
Spitalul Regional de Urgență din Cluj a primit, săptămâna trecută, autorizația de construire din partea Primăriei Florești. Urmează licitația de execuție a lucrărilor care va fi realizată de către ministerul Sănătății.
Bogdan Pivariu, primarul comunei Florești, este invitat, joi dimineață de la 10:00, la ZIUA LIVE, emisiune moderată de jurnalistul Carol Vlad.
Joi, 4 mai, a.c,. sunt demarate o serie de lucrări la o intersecție din comuna clujeană Florești, drept urmare soferii sunt anunțați că se impun restricții de circulație în zonă.
Primăria celei mai mari comune din țară a obținut finanțare nerambursabilă de peste 17 milioane de lei, pentru două proiecte de investiții în infrastructură.
Şoferii "cutezători" nu stau în coloană nici la Floreşti. Probabil o consideră o formă de înjosire, deşi linia continuă şi circulatul pe contrasens impun oareşce reguli prin Codul Rutier.
Programul inițiat de primăria municipiului Cluj-Napoca - „Vinerea Verde”, în care oamenii pot călători gratuit vinerea pe mijloacele de transport în comun din oraș se extinde și în zona Metroplitană.
Primarul din Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat că a semnat autorizatia de construire pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj. Urmează o nouă școală, o nouă creșă și un nou parc multifuncțional.
În noua școală își vor desfășura activitatea în jur de 1000 elevi și 60 persoane cadre didactice și personal auxiliar, iar investiția este de aproximativ 10 milioane de euro.