În primul trimestru din 2018, valoarea medie de listare pentru un apartament din Cluj-Napoca a ajuns la 1.480 de euro pe metru pătrat util, iar în primele trei luni ale anului au fost încheiate 9.500 de tranzacţii imobiliare.
Cu banii strânşi în vacanţa de vară a ultimului an de liceu, clujeanul Gabriel Mihai Coldea (30 de ani) şi-a înfiinţat o firmă de construcţii.
Piaţa imobiliară a înregistrat o evoluţie spectaculoasă în 2017, cu volume record de activitate în sectorul industrial şi cel de birouri, conform unui raport de specialitate.
Clujul imobiliar prosperă la început de 2018, doar în primele trei luni ale anului fiind încheiate 9.500 de tranzacţii.
Bucureștiul e pe locul 9 în lume într-un clasament al celor mai ieftine metropole din lume din punctul de vedere al costurilor locuirii. Însă, capitala României este și unul dintre cele mai ieftine orașe de locuit din România.
Un număr de 58.713 imobile au fost vândute, în luna martie 2018, la nivel naţional. Clujul se clasează pe locul al treilea în topul tranzacţiilor cu 3.710 imobile vândute, după București –7.092 şi Ilfov - 5.167, conform ANCPI.
Analiștii din piață punctează faptul că piața locală se află într-o strânsă legătură cu ceea ce se întâmplă pe plan european.
Aproape 6.000 de locuinţe noi au fost livrate, în 2017, pe piaţa imobiliară din judeţul Cluj. Anul acesta se aşteaptă "o infuzie" de încă 4.400 în oraşul Cluj-Napoca şi împrejurimi.
Omul de afaceri Dorin George Bob şi magazinul Lidl îşi asumă în sfârşit realizarea unui sens giratoriu pe care ar fi trebuit să îl finalizeze în 2016.