Primarul a vorbit despre sancțiunea dictată de Comisia de Disciplină, care le-a interzis "studenților" să dispute acasă următoarele două partide din campionat.
"Șepcile roșii" au anunțat sosirea unui fotbalist de 21 de ani, care a început sezonul în liga secundă, la Unirea Constanța.
Runda cu numărul 10 din sezonul regulat programează dueluri importante pentru cele două echipe clujene.
Tehnicianul "studenților" a dezvăluit că formația clujeană va mai bifa câteva mutări înaintea finalului perioadei de mercato.
Tehnicianul Universității Cluj susține că decizia Comisiei de Discplină în urma meciului cu Sepsi OSK este una mult prea dură.
Antrenorul echipei clujene, Eugen Neagoe, a prefațat partida cu FC U Craiova, din runda cu numărul 9 din sezonul regulat al Superligii.
Partida din etapa a 6-a a Superligii a fost întreruptă în prima repriză din cauza scăndărilor din tribune.
Fundașul central al Universității Cluj a recunoscut că penalty-ul din meciul cu Rapid a fost acordat corect, însă a ținut să critice alte decizii ale arbitrilor.
Antrenorul a criticat arbitrajul, la finalul partidei care a consemnat prima sa înfrângere pe banca Universității Cluj.