Un veteran de război din comuna Boju a luptat în tranşeele din judeţul Cluj. El a traversat pe jos tot judeţul, din 1944 până în 1945. Pe front, în Munţii Tatra, a luptat şapte ore. S-a întors acasă de pe câmpul de luptă de două ori.
Vasluianul Andrei Nechita, Campion National şi câştigătorul Turului României în 2011, participant la Jocurile Olimpice în 2012 a câstigat, în weekend la Cluj, la categoria Elite atât proba de fond cât şi si cea de contratimp, obţinând astfel titlul de Dublu Campion Naţional la Şosea.
În perioada 14-16 iunie, peste 300 de poliţişti clujeni au desfăşurat acţiuni reactiv-preventive în sistem integrat pentru creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţenilor atât din mediul urban, cât şi din rural.
Doi câini comunitari din Dej şi Apahida au fost confirmaţi cu rabie. În Dej carantina e valabilă până în 24 iunie, iar în Apahida - până în 27 iunie.
Proiectul de bike-sharing al Primăriilor Cluj, Floreşti şi Apahida a fost modificat pe ultima sută de metri. Pista de biciclete dintre Cluj şi Floreşti va fi construită de-a lungul drumului naţional, şi nu pe o rută ocolitoare, cum era prevăzut iniţial în proiect.
Proiectul administraţiei clujene de încurajare a transportului ecologic, cu bicicleta în oraş şi via „sateliţii" săi, comunele Floreşti şi Apahida stă pe loc.
Emil Boc insistă ca regia primăriei să asigure transportul în zona metropolitană, deşi autorităţile judeţene spun că este nevoie de licitaţie. Boc dă asigurări că nu există nici un impediment legal ca liniile spre comunele limitrofe să nu fie atribuite direct către RATUC şi acuză voalat Consiliul Judeţean că nu vrea să asigure clujenilor servicii de transport bune şi ieftine.
Mai mulţi câini din Apahida vor fi sterilizaţi şi microcipaţi gratuit, în campania unei organizaţii de protecţie a animalelor.
Patru clujeni, între care doi minori, au fost reţinuţi de poliţiştii din Apahida pentru că au furat dintr-o biserică situată pe strada Libertăţii din localitate.