Municipiul Cluj-Napoca va folosi fonduri europene provenind din două axe ale Programului Operațional Regional pentru realizarea a trei noi săli de sport.
Apartamentele din întreaga ţară s-au scumpit în 2017 şi cel mai probabil vor continua să o facă şi în 2018, susţin analişti ai pieţei imobiliare. La Cluj s-a ajuns la preţurile practicate înaintea crizei financiare, iar în alte cinci oraşe metrul pătrat util costă peste o mie de euro.
Poliţia caută un bărbat suspect de viol. Pentru că acesta a fugit de la locul faptei cu un taxi, anchetatorii au cerut ajutorul taximetriştilor clujeni pentru a-l identifica.
Temperaturile acestui început de an sunt peste media normală, iar în unele zone sunt, în medie, cu 10 grade mai mult decât ar fi fost normal pentru data din calendar, spun meteorologi, aceştia precizând că în următoarea săptămână vor apărea precipitaţii în toată ţara.
Clujul, pe lista celor şase judeţe, alături de Braşov, Sibiu, Covasna, Mureş, şi Hunedoara, care se află sub cod galben de ceaţă, luni noapte, până la ora 02.00.
2.684 de lei net câştigă în medie pe lună un clujean. Cu doar 335 de lei mai puţin decât un bucureştean, însă cu 1.319 lei mai mult decât în teleorman, judeţul de la coada clasamentului, în care români au cele mai mici salarii.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a criticat campaniile împotriva vaccinării, subliniind că astfel de mesaje nu fac parte din categoria liberei exprimări.
Clujul se află pe lista neagră celor 14 judeţe din România unde epidemia de rujeolă a făcut victime.
Preţurile cerute pentru apartamentele scoase la vânzare în România, atât noi, cât şi vechi, s-au majorat cu 10,48% în acest an, faţă de 2016, pe fondul creşterii achiziţiilor.