Baschetbalistele CS Universitatea Cluj-Napoca le vor întâlni duminică, în finala Cupei României, pe jucătoarele de la ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe.
Echipa de volei feminin a pierdut prima partidă a competiției, în fața celor de la CSU Belor Galați.
Sala Sporturilor “Horia Demian” va găzdui începând cu 18 februarie competiția feminină, după ce la finalul lunii ianuarie a găzduit și competiția masculină.
Formația condusă de Costel Enache a evitat cluburile din prima ligă la tragerea la sorți a sferturilor de finală și se va duela cu o rivală din campionat.
Cele patru formații din eșalonul secund calificate în sferturile competiției au reușit o performanță unică în ultimii 39 de ani.
Atacantul nigerian sosit în pauza de iarnă a reușit să înscrie în primul său meci pentru “Șepcile roșii”, în derby-ul de tradiție cu UTA, din Cupa României.
Pentru al treilea an consecutiv, fazele finale ale competiției se vor desfășura la Cluj-Napoca, în perioada 6-9 martie.
Universitatea Cluj a reușit să se impună în fața formației din Liga 1, scor 2-1, și s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României.
Trupa lui Costel Enache s-a ridicat la nivelul formației din Liga 1 și chiar a dominat în multe momente, reușind un succes cu 2-1 în fața arădenilor.
Recomandări: