Europarlamentarul Daniel Buda, președintele PNL Cluj, a declarat că Uniunea Europeană sprijină crearea unor parteneriate și alianțe regionale, care să fie capabile să absoarbă fonduri europene, acolo unde structurile guvernamentale eșuează.
Subvenții egale pentru fermierii din Estul și Vestul Europei, sprijin financiar doar pentru fermierii activi și introducerea termenului de "nou fermier" în Politica Agricolă Comună.
România se află cu un pas mai aproape de integrarea în spațiul Schengen, în mandatul de președinție la Consiliul Uniunii Europene. Liderii europeni luptă să încline balanța în favoarea aderării.
Președintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda, a declarat duminică, la Cluj-Napoca, că și-ar fi dorit ca Dacian Cioloș să vină în PNL, partidul care l-a susținut în mandatul său de prim-ministru "tehnocrat".
Europarlamentarul Daniel Buda, președinte al PNL Cluj, îi solicită prim-ministrului Viorica Dăncilă să îi retragă din funcţii pe ministrul Sănătăţii şi pe cel al Fondurilor Europene.
Europarlamentarul Daniel Buda, președinte al PNL Cluj, este de părere că Guvernul României nu va avea o prestație bună în președinția Consiliului Uniunii Europene.
Europarlamentarul Daniel Buda este invitatul jurnalistului Mihai Moga, în direct la Realitatea FM Cluj, de la ora 09:10.
Președintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, atrage atenţia asupra nivelului redus al absorbției fondurilor europene din România şi afirmă că această situaţie este o consecinţă a "incompetenței și incapacităţii Guvernului
Doar 67,5% dintre români au acces la sistemul public de alimentare cu apă, arată datele Institutului Naţional de Statistică,