Contractul de lucrări ce prevede extinderea alimentării cu apă în comunele Așchileu, Bonțida, Chinteni, Cojocna, Ceanu Mare, Iclod și Vultureni a fost semnat marți, 29 iunie 2021.
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj a finalizat proiectul finanțat din fonduri europene „Optimizarea prevenției și tratamentului Hepatitelor cronice B și C prin creșterea competenței personalului medical din România”.
Președintele Consilului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat ce drumuri județene sunt în proces de reabilitare sau vor fi modernizate în anul 2021.
Perioada de depunere a ofertelor în cadrul concursului internațional de soluții pentru proiectarea primului spital public din zona Transilvaniei care va oferi servicii medicale integrate în domeniul pediatriei s-a încheiat recent.
Consiliul Județean Cluj a câștigat un nou proiect cu finanțare europeană, în valoare de 6.836.054 de lei, care vizează dotarea Unității de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului pentru Copii din Cluj cu 347 de aparaturi și echipamente medicale de înaltă tehnologie.
Comisia Europeană a respins planul pentru irigații pe motiv că nu este suficient de verde.
Prin regionalizare am putea să atragem mult mai multe fonduri europene.
Lucrările de reabilitare a ansamblului-clădire Castel Bánffy și a parcului-monument din localitatea Răscruci, comuna Bonțida, derulate de Consiliul Județean Cluj cu ajutorul fondurilor europene, au început.
Consiliul Județean Cluj a predat constructorului amplasamentul în vederea începerii executării lucrărilor necesare pentru creșterea eficienței energetice la clădirile secției Pediatrie II, corpurile C1 și C2 din cadrul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca.