Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie(FNSA) a hotărât organizarea grevei generale timp de o zi în administraţia publică locală din România, în data de 30.04.2015. În judeţul nostru participă la grevă angajaţi din primăriile din Cluj-Napoca, Gherla şi Dej şi din alte 30 de comune. Sunt însă şi ghişee la care se va lucra.
Marţi, transportul public local din Turda a fost oprit între 10:00 şi 11:00, iar miercuri, timp de mai multe ore.
Studenţii din toată ţara se arată nemulţumiţi de faptul că vocea lor contează prea puţin în univerităţile din România, aşa că au pornit o acţiune de protest prin care îşi arată supărarea. În semn de solidaritate cu mişcarea petrecută la nivel naţional, şi studenţii clujeni au ales să se alăture grevei japoneze.
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (F.N.S.A.) organizează vineri o grevă de avertisment, cu întreruperea programului în instituţiile din administraţia publică locală, ca urmare a faptului că niciuna dintre solicitările federaţiei nu au fost soluţionate în mod favorabil de către Guvernul României.
Mai multe zboruri de pe Aeroportul internaţional din Cluj au fost anulate luni, din cauza grevei Tarom.
Aurelia Cristea, ministrul pentru Dialog Social, a fost invitata lui Mircea Tătar la Realitatea TV Cluj.
Poştaşii din Cluj au plecat ieri cu întârziere să împartă corespondenţa sau pensiile. Ei au declanşat dis-de-dimineaţă o grevă spontană, nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile de lucru.
Circa 100 de poştaşi din Cluj-Napoca au intrat în grevă spontană, azi dimineaţă, nemulţumiţi fiind de condiţiile în care sunt nevoiţi să lucreze.
Protestul angajaţilor feroviari a afectat circulaţia a 278 de trenuri de călători, acestea fiind oprite, între orele 07.00 şi 09.00, în staţiile de cale ferată pe întreaga reţea feroviară, informează, miercuri, compania "CFR" .