PSD va ataca hotărârea de guvern și va face „un demers penal” împotriva miniştrilor care au avizat documentul.
PNL, USR-PLUS şi UDMR continuă, joi, negocierile pentru formarea unei majorităţi pentru învestirea noului Guvern.
PNL, USR-PLUS şi UDMR au obligaţia să se înţeleagă cât mai repede, dacă nu doresc să piardă definitiv în ochii electoratului, spune Emil Boc: „să lucreze zi şi noapte, să ajungă la o concluzie”.
PNL a anunţat că merge la negocieri cu două variante: premier şi şefia uneia dintre camere.
Noul deputat clujean al alianței USR-PLUS, Radu Molnar este de părere că noua coaliție guvernamentală trebuie construită cu atenție și pe baze sănătoase.
Preşedintele Klaus Iohannis îl ironizează pe George Simion, lider AUR, care a spus că formaţiunea sa va iniţia suspendarea şefului statului din funcţie.
Preşedintele Klaus Iohannis spune despre negocierile pentru formarea noului guvern că trebuie să avem răbdare, pentru că în alte state negocierile au durat luni sau ani.
Negocierile dintre cele trei formațiuni politice pentru formarea unui nou Guvern sunt departe de a ajunge la un numitor comun.
Președintele liberalilor le-ar fi propus viitorilor parteneri să revină în funcția de prim-ministru. USR PLUS a cerut timp de gândire.