Ministerul Sănătăţii lansează patru programe noi care vor fi finanţate din bugetul instituţiei pentru pacienţii aflaţi în stare gravă şi internaţi în spitale din România. O altă măsură care va fi aplicată de miercuri este reducerea preţurilor medicamentelor cu până la 20%.
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat luni, la Guvern, că de la 1 iulie România va avea cel mai mic preţ european la medicamente.
Taxa clawback ar putea să scadă cu până la 5%, odată cu reducerea preţurilor la medicamente, a declarat, marţi, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea.
Valoarea medicamentelor compensate eliberate pe bază de reţetă prin farmaciile din România este de aproximativ 1,3 miliarde de euro pe an, iar mai puţin de 40 la sută din aceste medicamente au producători români, afirmă Oana Ingrid Mocanu, director în cadrul CNAS.
Alte şapte medicamente noi, pentru diabet zaharat, boli cardiovasculare, oftalmologice, nefrologice şi afecţiuni inflamatorii reumatice şi cronice, ar urma să fie introduse pe lista de compensate şi gratuite, conform unui proiect supus dezbaterii publice de Ministerul Sănătăţii (MS).
Grupul farmaceutic Pfizer îşi va extinde operaţiunile în România printr-o investiție de 5,4 milioane de dolari în noua sa linie de ambalare de la fabrica Ferrosan din Cluj-Napoca, a anunțat conducerea companiei.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) susţine aplicarea taxei clawback diferenţiate, constituind pentru aceasta un grup de lucru din care fac parte reprezentanţi ai ministerelor Sănătăţii şi Finanţelor şi ai producătorilor de medicamente, potrivit preşedintelui instituţiei.
Asociaţia producătorilor de medicamente din România, condusă de un clujean, cere re-evaluarea listei de medicamente compensate și gratuite pe baza unor criterii științifice riguroase.
Şase copii trăiesc alături de părinţi şi bunici, în condiţii grele, în subsolul unei clădiri dezafectate din centrul oraşului.
Recomandări: