Sinuciderele cu medicamente se află în România pe locul trei într-un top al modurilor prin care cineva vrea să îşi ia viaţa, în condiţiile în care foarte multe persoane au acces la produse vândute la liber în farmacii care, luate în exces, pot fi letale.
Peste 140 de farmacii din întreaga țară au instalată o aplicație software în sprijinul pacienților care nu își găsesc medicamentele de care au nevoie, potrivit președintelui Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA), Rozalia Lăpădatu.
Eurodeputatul Daniel Buda a solicitat Comisiei Europene să îmbunătățească mecanismul de trasabilitate a medicamentelor pentru protejarea sănătății consumatorilor.
"Împreună împotriva cancerului! - Cancerul nu are culoare politică!", campanie lansată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), cu susținerea Centrului pentru Inovație în Medicină prin care se solicită factorilor de decizie acțiuni concrete și urgente în lupta împotriva cancerului.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu: "Practic, 3% din populația României ia în fiecare zi antibiotice".
21 de noi denumiri comune internaţionale intră pe listele medicamentelor compensate şi gratuite de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, în sistemul public de sănătate, 12 dintre acestea fiind precrise prin Programul naţional de oncologie
În colaborare cu medici de la clinici prestigioase din S.U.A., Google dezvoltă o funcție care să recomande medicamente internauților, conform simptomelor prezentate
Carnea de miel ar trebui evitată sau mâncată în cantităţi moderate, alcoolul trebuie consumat moderat şi nu trebuie să facem exces la mâncare, potrivit sfaturilor nutriţioniştilor.
Medicamentele urmează să fie achiziţionate de Ministerul Sănătății, în cadrul Programului național de prevenire, supraveghere și control al tuberculozei (PN-TBC).