310 milioane de euro ar urma sa revina Clujului, prin PNRR, pentru realizarea a 9 statii de metrou, pana la finalul anului 2026.
Autostrada A3 Nădășelu – Poarta Sălajului, electrificarea caii ferate Cluj - Episcopia Bihor si metroul din Cluj sunt cele trei investitii majore pentru judetul nostru care pot primi bani de la UE prin PNRR.
Europarlamentarul Daniel Buda a confirmat că metroul din Cluj este prins în Planul Național de Redresare și Reziliență și va primi finanțare europeană.
Cu toate că nu a primit miliardul de euro prin PNRR, proiectul metroului merge înainte cu o dezbatere publică.
Tudor Măcicășan, inginer și expert mobilitate durabilă, propune un tramvai, care va parcurge cei 20 km din capătul Floreștiului până la Emerson în fix o oră.
În Cluj-Napoca dispunem de mijloace de transport publice moderne şi s-au făcut mai mereu investiţii în transportul public. Însă multe staţii şi gherete CTP arată jalnic şi ar trebui declarate monumente istorice.
Edilul Clujului, Emil Boc, a explicat ce se întâmplă cu finanţările pentru metoru şi centura metropolitană.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, spune că în actualele negocieri privind Planul Național de Redresare și Reziliență sunt prevăzute 300 de milioane de euro pentru metroul din Cluj.
Metroul nu va mai fi finanțat în întregime prin PNRR.
Recomandări: