Polițiștii clujeni au desfășurat, la finalul săptămânii trecute, o serie de controale pentru a verifica respectarea măsurilor pentru împiedicarea răspândirii noului tip de coronavirus.
În spitalele dedicate COVID-19 din municipiul Cluj-Napoca sunt internați peste 500 de pacienți, dintre care 37 la Terapie Intensivă.
De la începutul anului școlar și până pe 23 octombrie au fost înregistrate 6.725 de cazuri de îmbolnăvire cu Sars-CoV-2 la grupa de vârstă 0-19 ani.
Comitetul pentru Situații de Urgență a aprobat, luni, o hotărâre care prevede câteva excepții de la purtarea măștii, acolo unde aceasta este obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat, luni, lista ţărilor şi zonelor cu risc epidemiologic ridicat, persoanele care ajung în România din regiunile respective urmând a intra în carantină.
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că, deocamdată, se va analiza efectul măsurilor deja luate și efectele din alte țări ale interzicerii circulației în timpul nopții.
Tranzitarea comunelor Sic și Săvădisla se va realiza, începând de sâmbătă, de la ora 00:00, pe rutele ocolitoare stabilite de CJSU Cluj, iar localnicii se vor putea deplasa doar pe baza Declarației pe proprie răspundere.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a decis vineri intrarea în scenariul roșu pentru încă o comună din județ, după ce rata de infectări cu COVID-19 a depășit 3,5 cazuri la mia de locuitori.
Au început acțiunile de informare și îndrumare în Săvădisla și Sic, cele două localități care vor intra în carantină pentru 14 zile.
Recomandări: