Porumbeii şi ciorile sunt singurele vietăţi care au populat şantierul monitorizat de ZIUA de CLUJ în ultimele două săptămâni. Cum alte noutăţi n-avem a vă transmite despre proiectul unirii pasajelor subterane, am făcut un tur de orizont al stării şantierelor finanţate cu bani europeni.
Victor Ponta a sperat că sprijinul primarilor racolaţi cu celebra ordonanţă a traseiştilor îl va propulsa la Cotroceni. Nu i-a ieşit. Între timp, ordonanţa a fost declarată neconstituţională. În conformitate cu sentinţa Curţii Constituţionale (CCR), marţi, comisia juridică a Senatului a decis să lase fără mandat consilierii locali şi judeţeni care au profitat de ordonanţa neconstituţională, iar pe primari să-i readucă în partidele de origine.
După ce Universitatea Babeş-Bolyai a dat doi premieri, Victor Ciorbea şi Emil Boc, a venit rândul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) să propună, la rândul său, un şef pentru Guvernul României, în persoana fostului comisar european pentru Agricultură, Dacian Cioloş.
Experiment în premieră: departamentul de Sociologie al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a realizat un sondaj de opinie printre participanţii la manifestaţiile din piaţa Universităţii din Bucureşti
Vineri, la ora 16:30 s-a întrunit Colegiul Director (CD) al PNL Cluj, for care a decis excluderea lui Mihai Seplecan din partid. În faţa unei sancţiuni iminente, care îl va scoate afară şi din consiliul judeţean, Seplecan a făcut o ultimă tentativă de a-şi îmbuna colegii.
După câteva săptămâni în care constructorul angajat de primărie, firma ABED NEGO din Oradea să unească pasajele subterane de la gară a mai mişcat ceva pe şantierul supravegheat de ZIUA de CLUJ, în cea de a şaptea săptămână a revenit la ce pare să se priceapă cel mai bine: dormitul în post.
Prevederile constituţionale, primele semnale transmise de mediul politic, aritmetica parlamentară şi experienţa privind obiceiurile politicianului mioritic dau puţine şanse înfăptuirii cu adevărat a voinţei „străzii”. În rest, scenariile sunt multiple, fără să promită, însă, vreo revoluţionare a politicii de pe Dâmboviţa.
Războiul pe care Gheorghe Funar l-a purtat cu Corneliu Vadim Tudor pentru conducerea PRM continuă şi după ce „Tribunul” a trecut în nefiinţă. Fidelii creatorului PRM şi-au ales deja un nou preşedinte. Funar ameninţă cu contestarea în instanţă.
Una dintre etichetele cu ajutorul cărora a fost descris, de-a lungul timpului, cel mai mare partid din ţară a fost cea de partid al baronilor, baronii (locali sau naţionali) fiind consideraţi exponenţii hoţiei şi corupţiei. Prin Codul Etic pe care se pregăteşte să-l adopte, PSD pare că dă acestei etichete valoare de blazon, care, nu-i aşa, trebuie apărat chiar şi cu preţul vieţii.