Altădată rectorul unei universități avea o semnificație univocă. Rectorul era acela care, pe perioada unui mandat (de la unul la mai mulți ani), lua decizii pe baza statutelor și asigura funcționarea instituției în condițiile autonomiei universitare. Conducerea tradițională a universității era colegială în înțelesul că rectorul se consulta cu Senatul - compus din prorectori și decani, uneori și prodecani ai facultăților - și, după cântărirea argumentelor și lăsând să prevaleze argumentul mai bun, lua decizia. Și în conducerea colegială rectorul ia decizia pe cont propriu și răspunde de ea. Nici o conducere colegială, oricât de democratică, nu a dizolvat importanța deciziei rectorului, oricât de competenţi ar fi membrii Senatului.

Avertisment! Acest editorial nu-l doresc deloc a fi interpretat ca un mesaj cu un caracter puternic naționalist, cum s-ar putea interpreta, de altfel. Este un apel la conștiința noastră, un apel la ceea ce istoria ne-a condamnat a fi.

Scena I. Moment care de multă vreme se lăsa aşteptat în politica românească: în plină baie de mulţime, Elena Udrea îşi ridică marginile decolteului. Comoţie mediatică. Gest incoştient, ori liber şi suveran, nu mai contează: fotografia devine virală în două zile. Cetăţeanul din faţa ei va păstra amintiri fierbinţi.

Sorin Rosca Stanescu a scris un ultim editorial înainte de a fi încarcerat.

Avem un ministru al Bugetului. In persoana domnului Darius Valcov. De la PSD. Avem si un ministru al Finantelor. Este doamna Ioana Petrescu, instalata in aceasta inalta functie personal de catre domnul Victor Ponta. Si daca tot am amintit de el, iata, avem si un premier. Si un intreg Cabinet. Ministri bine platiti. Cocotati pe ministerele lor, alcatuite din nenumarate Directii, incadrate cu demnitari si ei bine platiti. Ei bine, una dintre cele mai importante sarcini ale unui guvern este sa intocmeasca, in mod inteligent, un buget. Sa supuna legea dezbaterii Parlamentului, iar apoi sa urmareasca cu strictete capitole de venituri si cheltuieli. Exact asta nu face Guvernul Ponta. Si daca nu avem un buget, cred ca suntem indreptatiti sa le cerem tuturor banii inapoi.

Din nou, Washingtonul ne-a transmis un semnal. Nu numai noua. El este pe adresa a cel putin doua state central si est-europene. Statele Unite condamna, printr-una dintre cele mai autorizate voci ale Departamentului de Stat, apartinand doamnei Victoria Nuland, abandonarea liberalismului ca politica de stat, precum si protectia profund imorala si periculoasa a unor parlamentari, despre care justitia afirma ca sunt suspecti de savarsirea unor infractiuni grave. In fine, sunt aratate cu degetul derapajele privind excesul de ordonante. Practic, scoaterea din circuit a Parlamentului. Si, imediat dupa semnalul de la Washington, la Bucuresti a inceput incaierarea. Situatie in care multi, prea multi, au dat dovada de infantilism.

Iata, suntem in campania electorala. Pot incepe dezbaterile. Poate fi dat startul confruntarilor in direct intre cei doi candidati, despre care toate cercetarile de piata spun ca se vor califica in turul doi. Klaus Iohannis a lansat o provocare in acest sens. In mod insistent. De cateva ori pana in prezent. Dar Victor Ponta tace. Refuza sa dea un raspuns. Fuge de orice confruntare in direct cu contracandidatul sau. Oare de ce?