Consiliul Județean Cluj a aprobat trecerea din domeniul privat în domeniul public al Județului Cluj a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Padin nr. 20 precum și darea în administrare a acestuia către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Consiliul Județean Cluj a aprobat darea în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a nu mai puțin de 112 echipamente medicale ultramoderne.
Consiliul Județean Cluj a aprobat, joi, în cadrul ședinței ordinare, programul privind lucrări/servicii de întreținere și reparații a drumurilor județene în anul 2022. Lucrările au un buget estimat la 60 de milioane de lei.
Consilierii județeni ai Clujului au aprobat, joi, integrarea unui nou drum județean în rețeaua de drumuri pe care o are în administrare. Este vorba de drumul comunal DC 30: Petea (DJ 161G)-Legii-Geaca (DJ 109C).
Unitățile sanitare subordonate Consiliului Județean Cluj, respectiv cele de Boli Infecțioase, de Recuperare, de Pneumoftiziologie și Spitalul de Urgență pentru Copii asigură cetățenilor ucraineni refugiați serviciile medicale de care aceștia au nevoie.
Consiliul Județean Cluj a demarat lucrările de extindere și modernizare a Ambulatoriului Clinicii de Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, situat pe Calea Mănăștur nr. 54C.
Consiliul Județean Cluj va include în domeniul public al județului obiectivele de infrastructură realizate în cadrul proiectului recent finalizat: „Alimentarea cu apă în localitatea Pădureni, comuna Chinteni, județul Cluj&rdq
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat certificatul de urbanism necesar autorizării lucrărilor de reabilitare și modernizare a drumului județean 170B Topa Mică - Așchileu Mic, în lungime de 8 km.
Consiliul Județean Cluj va integra în rețeaua de drumuri pe care o are în administrare un nou drum județean.