Deputatul clujean al PSD, Aurelia Cristea, a trimis o scrisoare directorului general al TVR, Stelian Tănase, şi membrilor Comitetului Director al instituţiei, în care le cere acestora să explice publicului de ce instituţia pe care o reprezintă a ales Craiova, ca loc de desfăşurare a finalei Eurovision 2015, în detrimentul Clujului, deşi oraşul nostru ar fi avut argumente mai serioase de partea sa.
Procurorii DNA au efectuat joi dimineaţa mai multe percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Cluj şi Constanţa, într-un dosar ce vizează săvârşirea unor fapte de corupţie.
Unul dintre cele mai importante proiecte de investiţii din judeţ, realizat în cea mai mare parte din fonduri europene, în valoare de 60 de milioane de euro, a ajuns pe masa procurorilor anticorupţie şi a reprezentanţilor DLAF.
În urmă cu câteva zile „surse liberale" anunţau că guvernul Ponta s-ar fi înduplecat şi ar fi decis să organizeze alegeri parţiale anticipate atât la preşedinţia Consiliului Judeţean Cluj, cât şi pentru celelalte locuri vacante de primari, preşedinţi de CJ, deputaţi şi senatori, din ţară. Guvernanţii nu au confirmat nimic iar copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a mai făcut marţi „o ultimă încercare" la Ponta.
Un senator a anunţat triumfător că un proiect important pentru Cluj este pe agenda guvernului. Mai jos, într-un document ataşat, ministrul Sănătăţii ne spune cum mai bine de 1,3 milioane de lei din banii publici au fost aruncaţi la tomberon.
"Darwin's Room", proiectul realizat de artistul Adrian Ghenie, care va reprezenta România la cea de-a 56-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de artă - la Biennale di Venezia, este "o metaforă a camerei istoriei", a declarat, marţi, curatorul expoziţiei, Mihai Pop.
Conform reprezentanților Ministerului Tineretului și Sportului, inițiativele tinerilor din proiectul Cluj, Capitală Europeană a Tineretului 2015 ar putea beneficia de sprijin financiar de la Guvern. O parte din bani vor fi alocaţi ONG-urilor, iar altă parte Primăriei Cluj-Napoca.
Dacă în centru şi în majoritatea cartierelor marile bulevarde, străzile şi aleile sunt asfaltate, situaţia nu este aceeaşi şi la periferia Clujului.
În următorul an şcolar, elevii clujeni vor putea urma cu ajutorul unor manuale moderne, oferite gratuit de un ONG, programe de educaţie financiară, antreprenorială, economică şi de orientare profesională.