Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că nu promulgă bugetul pe anul 2019, fiind unul nerealist, supraevaluat şi întârziat şi că va sesiza CCR.
Daniel Suciu şi Răzvan Cuc au depus vineri, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţiile de viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, respectiv ministru al Transporturilor.
După patru ore de discuţii, Comitetul Executiv al PSD a votat, marţi, nominalizarea lui Daniel Suciu ca vicepremier şi ministru al Dezvoltării şi a lui Răzvan Cuc la Ministerul Transporturilor.
Mihai Drăghici a anunţat, sâmbătă, pe Facebook, că își retrage candidatura pentru funcția de Ministru al Transporturilor.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că bugetul propus de PSD-ALDE, adoptat, vineri, de Parlament, arată "dispreţul total" al coaliţiei majoritare faţă de aşteptările românilor.
Preşedintele Klaus Iohannis a criticat PSD, în contextul dezbaterii bugetului pe 2019, că recurge la noi demersuri populiste, care riscă să vulnerabilizeze România, afirmând că „printr-un gest cinic, preşedintele PSD pune în opoziţie securitatea naţională cu sănătatea cetăţenilor”.
Jurnalistul a reacționat la discursul DELIRANT al unui deputat PSD la adresa președintelui Iohannis, Uniunii Europene și Germaniei.
Lia Olguța Vasilescu a spus că îi va face plângere penală președintelui Klaus Iohannis, după ce șeful statului a respins, pentru a treia oară, numirea ei la Ministerul Dezvoltării.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, joi, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă în care explică de ce respinge numirea Liei Olguţa Vasilescu la Ministerul Dezvoltării.