Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dâncu, a afirmat că nu exclude o guvernare cu PNL până în 2024, dar nu în condiţiile de acum, precizând că PSD nu va accepta să fie a doua sau a patra roată de la căruţă în această situaţie.
Bugetul pe termen lung al UE și Next Generation EU formează cel mai mare pachet de stimulente finanțat din bugetul UE.
Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat duminică, la Arad, că nu este genul care să îşi facă poze ca să îşi arate sprijinul și a precizat că este susţinut de mulţi colegi de partid la alegerile de la congresul PNL din septem
Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, a declarat, vineri, că nu există clivaj de vârstă sau geografic în interiorul PNL şi, în context, a enumerat persoane din mai multe categorii de vârstă sau zone ale
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat duminică, la Arad, că relaţia sa cu premierul Florin Cîţu nu s-a schimbat după ce acesta a intrat în cursa pentru preşedinţia partidului, afirmând că există colaborare şi că obiecti
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat vineri, la Baia Mare, că îl susţine pe Florin Cîţu la preşedinţia PNL din motive personale, care ţin de familia sa, de fetele sale.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a confirmat că va candida pentru o funcție de conducere la viitorul congres al PNL, din 25 septembrie 2021.
Eurodeputatul Rareș Bogdan, prim vicepreședinte al PNL, a explicat la Radio France International (RFI), de ce îl susține pe Florin Cîțu.
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, este convins că Florin Cîţu va fi preşedintele PNL în urma alegerilor din septembrie şi îl compară pe actualul premier cu prim-ministrul Italiei, Mario Draghi.