Poţi primi de la stat, maximum, 15.000 de euro, sub forma unei decontări de 60% din totalul investiţiei pentru casa ta. Se poate întâmpla datorită programului „Casa Eficientă Energetic”, care va fi disponibil din 15 septembrie.
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) a anunțat că programul guvernamental ”Prima casă”, a devenit oficial „Noua casă”.
OUG, care e acum în fază de proiect, urmează să aprobe programul "Noua casă", care urmează programelor "Prima Casă" și "O familie, o casă", ca program guvernamental care are ca obiect facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziția unei locuințe prin contractarea de credite garantate de stat.
În casa smart poţi să faci baie în living şi să citeşti o carte privind apusul prin pereţii uriaşi de sticlă
Două clădiri, o şură şi trei căpiţe de fând au ars, vineri, în localitatea în Muntele Cacovei, comuna Băișoara.
Un turdean s-a trezit că are un șarpe pe scările casei. Șarpele a stat acolo circa o oră, iar câinele nu a avut curaj să meargă spre el. După o oră, șarpele a plecat prin grădini.
Două autospeciale ale pompierilor au intervenit duminică după amiază la un incendiu la Beliş.
Un incendiu a izbucnit la o casă de locuit din localitatea clujeană Sânpaul.
Un incendiu a izbucnit într-o gospodărie de pe strada Plevnei din Cluj-Napoca.