Lucrările la Creșa Cenușăreasa de pe strada Grigore Alexandrescu nr. 47A sunt efectuate în proporție de 75%.
Primăria Cluj-Napoca va începe, din această vară, să acorde ajutor financiar pentru plata bonelor, venind astfel în sprijinul părinților ai căror copii au rămas fără loc în creșele ori grădinițele de stat. Banii vor fi aloca
Primăria Cluj-Napoca va prelua o grădiniţă în cartierul Bună Ziua, condiţie impusă pentu proprietarii Grand Hotel Italia care construiesc în zonă un asamblu de 15 locuințe.
Lucrările la creșa de pe strada Grigore Alexandrescu nr. 47A sunt efectuate în proporție de 75%.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că şi grădiniţele, creşele şi after school-urile de stat pot fi deschise, cu respectarea măsurilor de distanţare şi de igienă, dar că totul depinde de autorităţile locale, dacă aceste unită
Primăria Cluj-Napoca a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre pentru aprobarea unui plan urbanistic zonal care prevederea ridicarea unui nou ansamblu imobiliar pe strada Soporului.
Primarul Emil Boc a precizat la ZIUA LIVE că în decurs de un an, în oraș vor fi create 180 de locuri noi în creșe.
Numărul copiilor în grupele de grădiniță și în clasele din școli va fi redus, potrivit unui proiect de lege inițiat de UDMR și aprobat de senatori.
În 2020, Primăria Cluj-Napoca va finaliza noua creşă, de pe str. Grigore Alexandrescu, și va demara proiectul creșei de pe strada Meziad.