Discursul premierului Ungariei, Viktor Orban, de la Tușnad, a produs îngrijorare la Bruxelles. Conform rotației programate în urmă cu câțiva ani, Ungaria urmează să preia președinția Consiliului Uniunii Europene în a doua jumătate a anului 2024, dar acest lucru s-ar putea să nu se mai întâmple.
Europarlamentarii liberali Daniel Buda (liderul PNL Cluj) şi Dan Motreanu au solicitat Comisiei Europene sprijin financiar suplimentar pentru fermierii români, în contextul atacurilor Rusiei asupra porturilor ucrainene Reni şi Ismail şi a faptului că Moscova a stopat acordul internaţional privind transportul grânelor din Ucraina pe Marea Neagră.
Europarlamentarul clujean condamnă dur atacul rușilor asupra porturilor ucrainene din apropierea graniței cu România.
Peste 10 mii de moți și turiști, potrivit forțelor de ordine, au fost prezenți duminică, 9 iulie 2023, la ,,Sărbătoarea tradițională de la Crucea Iancului”, ce se desfăşoară de peste 170 de ani, în a doua duminică din luna iulie, în comuna clujeană Mărișel, în cinstea lui Avram Iancu şi a moţilor din timpul Revoluţiei de la 1848.
O delegație a Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală se află în România pentru câteva zile. Luni și marți au vizitat diverse ferme și producători locali din Cluj, iar acum au mers și la primărie.
O delegație a Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală se află în România pentru câteva zile. Demnitarii europeni vor vizita mai multe ferme din Cluj, Alba și Sibiu și vor avea loc întâlniri cu reprezentanții autorităților locale și naționale, grupurile de acțiune locală, precum și cu fermierii și producătorii de lactate și vin.
Premierul Marcel Ciolacu și președintele PNL, Nicolae Ciucă, se vor întâlni, luni, de la 15.00, la Palatul Victoria, pentru a discuta despre situația clujeanului Mircea Abudean.
Greva generală, demarată luni în școli, va continua și marți. Sindicatele din Învățământ nu au primit vreo invitație pentru o eventuală discuție cu reprezentanții Guvernului.
Nu mai puțin de sapte deputați europeni din Comisia pentru dezvoltare regională a Parlamentului European (Comisia REGI) au fost prezenți, miercuri, la Cluj-Napoca, pentru a vizita stadiul proiectelor de infrastructură și mediu sprijinite din resursele politicii de coeziune.