Preotul din Cluj-Napoca care a organizat o slujbă religioasă în Vinerea Mare la o biserică din cartierul Mănăştur a fost amendat .
Deputatul Emanuel Ungureanu a fost desemnat candidat al Alianţei USR PLUS la Primăria Cluj-Napoca la alegerile locale din vara acestui an.
Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, despre cina cu viermi: Recipientul folosit, păstrat într-un sertar cu mere vechi.
După cazul pacientei arse pe masa de operație, deputatul clujean, Emanuel Ungureanu, a afirmat că va cere Ministerului Sănătății să monteze camere de supraveghere în toate sălile de operație.
Aproape 30 de copii dependenţi de dializă, împreună cu însoţitorii lor, au petrecut Anul Nou într-o tabără organizată la Cluj-Napoca.
Un caz șocant s-a petrecut la Spitalul Floreasca din Capitală, unde o pacientă a luat pur și simplu foc pe masa de operație. Incidentul a fost făcut public de deputatul clujean, Emanuel Ungureanu.
Vicepreşedintele Comisiei de sănătate de la Camera Deputaţilor, Emanuel Ungureanu (USR), a anunţat joi că a iniţiat un proiect de lege pe care l-a depus la Parlament şi care vizează modificarea legislaţiei în domeniul transplantului.
Filiala municipală USR a desemnat candidații pentru funcțiile de primar și consilier local care vor participa la alegerile locale din 2020.
Un schimb dur de replici a avut loc marți între directorul Spitalului Judeţean Cluj, Petru Şuşca și deputatul USR, Emanuel Ungureanu, după ce parlamentarul a prezentat presei rezultatele rapoartelor Corpului de Control al Ministerului Sănătății.