Ordinul comun MS-MAI instituie obligativitatea instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor de a asigura la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic și dezinfectarea mâinilor.
Muzeul de Artă din Cluj-Napoca se redeschide pentru public începând de astăzi, însă vizitatorii sunt rugați să respecte câteva reguli pentru a se evita răspândirea noului coronavirus.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, marţi seară, că nepurtarea măştilor de protecţie în spaţii închise ar trebui sancţionată şi va exista un ordin care să "implementeze fapta şi penalizarea".
Declarația pe propria răspundere nu este singurul document care poate arătat organelor de control care verifică motivul deplasării unei persoane în afara localității.
Premierul Ludovic Orban a discutat, luni, cu reprezentanții Horeca despre redeschiderea teraselor, dar și despre calendarul turistic estival.
Până în prezent, peste 9.930 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au fost declarate vindecate și externate.
Hotărârea de Guvern prin care se instituie starea de alertă în România a fost adoptat luni cu câteva modificări faţă de documentul prezentat vineri de către Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă.
Parlamentul a decis că terasele se vor putea deschide pe timpul stării de alertă.
Șeful DSU, Raed Arafat, spune că, deși legea prevede că după 15 mai „pot fi deschise mall-urile mici și terasele”, CNSSU se poate opune și ar putea să spună „NU!” la această măsură de relaxare.
Echipamentul de protecţie limitează răspândirea virusului, dar ar putea duce la alte probleme de sănătate, spun medicii japonezi.
Recomandări: