Aproximativ 50 de oameni s-au adunat ieri după amiază în curtea Primăriei Floreşti. Scopul acestora a fost de a sensibiliza autorităţile publice locale şi judeţene cu privire la cea mai mare nemulţumire a locuitorilor comunei Floreşti: transportul de călători.
Câteva zeci de locuitori din Floreşti au protestat astăzi în faţa sediului Primăriei din comună, solicitând preţuri mai mici şi condiţii mai bune la transportul în comun. Primarul a încercat să liniştească spiritele, considerând la rându-i că operatorul de transport ar trebui să micşoreze tarifele şi să introducă o frecvenţă mai mare a unor curse.
Horea Uioreanu trebuia să procedeze precum omologul său din Vrancea, Marian Oprişan, şi să ceară Ministerului Administraţiei să nu includă în licitaţie traseele de pe rutele Floreşti, Baciu, Chinteni şi Apahida, arată opoziţia judeţeană.
Un incendiu a izbucnit, în acastă dimineață, la mansarda unui bloc în construcţie din comuna clujeană Floreşti, pe strada Urusagului.
Surse din rândul anchetatorilor spun că cei trei paznici de la Carrefour au avut o metodă bine implementată prin care au furat 18 televizoare tip led, pe parcursul a trei luni.
Şoferii care au ieşit în această după-masă din Cluj-Napoca spre Oradea au avut surpriza să constate că la ieşirea din Floreşti a fost amenajat un sens giratoriu, în acelaşi loc în care a fost amenajat un altul, acum doi ani.
Bloggerul culinar Adrian Hădean şi-a propus să organizeze un curs de gătit pentru amatori în care să prezinte atât cele mai bune alimente, cât şi tehnicile optime de realizare a unor mâncăruri de calitate. Cursul va debuta la finele acestui an sau la începutul celui viitor.
Sistemul Metropolitan de Transport se amână cu cel puţin doi ani, având în vedere că traseele vizate, Floreşti, Chinteni, Baciu şi Apahida, au fost incluse, de către preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, în licitaţia organizată de Ministerul Transporturilor.
Reprezentanţii IPJ Cluj fac verificări în legătură cu modul de intervenţie al poliţistului implicat în scandalul cu câinii din Floreşti, urmând ca după finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale. Împotriva proprietarei câinilor a fost formulată o plângere privind săvârşirea infracţiunii de ameninţare.